Mă numesc Virgil și sunt fumător

  Prima țigară am pus-o în gură acum vreo 16 ani și după 2 săptămâni am tras prima țigară în piept. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut amețeala aceea dulce care m-a cuprins. Nu am tușit, nu m-au luat nădușelile. Doar o stare de plăcere care într-un fel se apropia de alte „ameteli” descoperite ani mai târziu. Mi-a plăcut așa de tare că imediat am aprins și a doua țigară. Tot fumul s-a dus în plămâni! Acele două Carpați au fost aproape la fel de plăcute ca prima data când am făcut sex! Știam de cancer sau alte boli ce pot fi provocate de acest viciu dar nu prea-mi păsa; poate din cauză că eram încă un copil sau pentru că oamenii nu erau așa de informați ca astăzi, însă pur și simplu nu mi-a păsat. Eram bărbat! Erau niște ani nebuni! Era perioada Rock'N'Roll a României! Plete, blugi rupți, bocanci, concerte, Malbera, concerte, Marlboro Music, casete cu muzică peste tot! Hell, Yeah!



  Țigările se vindeau „la liber” peste tot. Sute de ambalaje frumoase te îmbiau, de pe tarabele țiganilor, să le încerci pe toate. Nu știam să fac diferența atunci între țigări și mai mult le cumpăram pe cele la modă. Am ales, într-un final, Lucky Strike și din cauza că mi-a plăcut cum arăta pachetul dar și din cazua reclamelor de la televizor: un tip dur, o geacă de piele, o motocicletă și o tipă bună... Lucky Strike, it's toasted! 800 de lei costa un pachet la bișnițari. Când stau să mă gândesc ce gust avea atunci un Lucky necartonat sau fără filtu îmi vine să mă las de fumat! Ce avem noi astăzi sunt porcării care conțin orice numai tutun nu!
  Zilele trecute U.E. a impus o nouă directivă: țigările trebuie să se stingă singure dacă nu le pufăi o perioadă de timp. La suprafață o inițiativă lăudabilă.
  Unele norme sunt bune, altele proaste dar majoritatea sunt extrem de proaste (a se citi nocive).
  E bine că s-a interzis fumatul în spații publice. E bine că în baruri, restaurante trebuie să existe spații separate pentru nefumători, însă nu-mi plac măsurile extreme
   De ce să se interzică fumatul în baruri sau cluburi? Ești nefumător și te deranjează, du-te într-un bar de nefumători! A, prietenii tăi sunt majoritatea fumători? Păi atunci de ce să-i obligi pe ei să facă cum vrei tu? Minoritatea nu se supune, oare, majorității într-o democrație? Fă-ți prieteni nefumători dacă nu-ți convine sau du-te în locuri în care nu se fumează însă nu mă obliga pe mine și nici pe prietenii tăi să facem cum vrei tu! Din cauza ipocriziei unora ajungem ca-n alte țări unde s-au închis majoritatea barurilor sau cluburilor deoarece nu-i „etic”.. Pula mea! dacă un nefumător vrea să meargă într-un bar unde se fumează trebuie să avem grijă de sărăcuțul om și de sănătatea lui! Politically correctness!
  Din câte văd, în ultimii ani, fumatul și țigările au devenit un rău care distruge lumea și de care trebuie scăpat. Punem taxe mai mari că doar e un viciu, nu? Dacă vrea să fie fumător să-i luăm mai mulți bani că doar nu-l obligă nimeni să fumeze, nu? Fumatul e rău, nu? Da' mâncarea tip junk food nu-i rea? Ea de ce să nu fie considerată periculoasă și să fie taxată ca atare?
  Punem chimicale mai multe într-o țigară ca să nu mai moară oameni. Observați ipocrizia? Pentru câteva incendii provocate îi omorâm mai repede pe toți! Dacă este să comparăm câți oameni mor anual într-un incendiu provocat de o țigară uitată aprinsă versus celelalte cauze observăm că procentul este 0,00000.....x. Hai să înlocuim toate cablurile electrice cu unele ignifuge ca să nu mai existe incendii provocate de scurtcircuite (cauza principală a incendiilor)! Asta nu se poate, nu? De ce nu se poate, că se face pe banii voștrii nu ai mei? Și până la urmă care-i problema dacă o țigară provoacă un incendiu? Că mor niște oameni? Procent insignifiant și oricum nu cred că vă doare așa de tare de ăia. Că sunt distruse niște imobile? Chiar vă doare de casa vreunui necunoscut? Chiar sunt așa de mari pagubele comparativ cu cele provocate de cei care consumă alcool în exces? Alcoolul de ce să nu-l scumpim sau restricționa sau interzice? A, e altceva deoarece și voi consumați alcool! Ipocriților!
  Stai mă, Virgile, da' de ăia care se îmbolnăvesc de cancer și cheltuie banii Asigurărilor de Sănătate, bani care s-ar fi dus spre cei care ar fi meritat, ce zici? Prietene, asigurare de sănătate plătesc și eu și toți fumătorii. Plătesc de ani de zile și voi mai plăti mulți ani de zile. În zece ani de serviciu nu am avut nevoie de spitalizare. Tratamentele gratuite sau medicamentele compensate de care am avut nevoie în zece ani sunt echivalentul a vreo trei luni de contribuție la CAS. Dacă la 65 de ani o să fac cancer din cauza fumatului, tratamentul o să fie plătit din banii pe care până în acel moment i-am dat lunar . Deci cade și argumentul ăsta. Dacă vroiați ceva cât de cât echitabil puteați să puneți fumătorii să plătească cu x% mai mult la asigurarea de sănătate.
  Faptul că sunteți niște ființe care nu gândesc singure și acceptă tot ce le este servit ne-a adus în situațiile absurde din ziua de astăzi. Au interzis țigările fabricate după metode naturale și fără chimicale în ele ca să facă loc marilor producători. Ați înghițit-o fără să comentați. Au băgat tot felul de chimicale în ele da' v-a durut în pulă deoarece nu voi fumați! De ce bunicii noștrii trăiau până la o sută de ani și fumau de rupeau? Oare erau ei altfel sau erau țigările altfel? Oare faptul că au băgat atâtea chimicale cu permisiunea voastră, a celor care astăzi vreți să-mi negați o plăcere care nu va privește nici pe voi și nici nu va afectează sănătatea, provoacă cancerul de fapt?
  Va doare de faptul că eu fumez dar nu vă interesează de mâncarea pe care o băgați voi în gură! Eu aș putea să sar pe voi că sunteți predispuși la cancer din cauza alimentelor și a băuturilor pe care le consumați  și să cer și eu să va taxeze în plus. Dar nu o fac și știți de ce? Pentru că nu meritați! am încredere în selecția naturală...
  Nimeni nu încearcă să gândească. Oare pe cei de la UE îi doare de un mort sau de unul care a făcut cancer? Încercați să vedeți substratul! Mai multe chimicale=mai mulți bolnavi=mai multe medicamente vândute! Țigări care se sting singure=mai puține prime de asigurare plătite! Mai multe chimicale=oameni care mor mai repede și nu mai beneficiază de pensie sau asigurare de sanatate=mai mulți bani pentru anumite companii! Dacă-i durea de noi acum aveam pe etichete exact ceea ce conține un baton de salam de exemplu!
  Am ajuns așa de tâmpiți încât societatea a început să involueze! Bine ați venit în România modernă aliniată normelor internaționale! Bine ați venit în Lumea Noua în Care Omul Nou consumă, nu gândește!