Curăţenie

Cu toţii avem o zi, două sau trei pe săptămâna dedicate curăţeniei. În ziua de curăţenie aspirăm, ştergem, batem, spălăm, lustruim doar pentru a avea ce să deranjam şi sa murdărim mai târziu. Nu zic că nu-i necesară curăţenia, însă mi se pare stupid faptul că avem zile dedicate curăţeniei în loc să încercam s-o menţinem. La mine, după ce fac curat, în 2-3 ore arată la fel ca înainte: pantaloni aruncaţi pe jos, scrum de ţigară pe notebook, bere sau cafea pe masă aşa că de ce să mă mai chinui?



Aşa se desfăşoară ciclul curăţeniei până se dă alarma, panica supremă: vin rude în vizită! Dintr-o dată nimic nu mai este la locul lui, praful stă în straturi, jegul iese de sub pat...Degeaba abia ai făcut curăţenie luna cu 2 zile înainte, acum parcă trăieşti într-o cocină! Lucrurile care ţi se păreau normale şi acceptabile nu mai sunt deoarece vine cineva în vizită. Este un fel de comisie care va analiza şi cea mai mică pată de pe faţă de masă şi dacă nu este totul perfect ai pus-o! Toată familia va află ce porc ordinar eşti şi că minunata ta casă-i de fapt o cocioabă infectă!
Din câte-mi dau eu seama omul este un animal murdar care se complace în culcuşul lui, peştera lui călduroasă şi urât mirositoare însă nu vrea să recunoască lucrul acesta de faţă cu semenii lui, cu toate că ştie că şi la ei este la fel!
Acum să ducem mai departe povestea cu rudele venite în vizită.
Pe lângă curăţenia super generală şi super strălucitoare cu care vrei să-i orbeşti pe cei care se presupune ca-s cei mai apropiaţi ţie, cel puţin din punct de vedere genetic, însă de care te ascunzi cel mai mult, trebuie să-i super-mega uimeşti şi cu bunăstarea ta. Bunăstarea nu se reflectă neapărat în cum arată apartamentul sau cum este amenajat. Bunăstarea înseamnă plasma din perete, leptopu' ăla nou, aparatu' foto cu 9876214 mega pixeli, maşina de făcut pâine şi toate electronicele şi electrocasnicele necesare în casă dar pe care rar le foloseşti (de fapt nici măcar o dată).
Dar n-am terminat. Acum trecem la partea a doua: mâncarea şi băutura. În timp ce un membru al familiei lustruieşte toaleta cu periuţa de dinţi a bunicului, altul a plecat la cumpărături. Cele mai scumpe brânzeturi şi salamuri trebuie să stea alături de cele mai mari măsline. Fructe exotice, fructe de mare, brânză cu mucegai, caşcaval franţuzesc, pate de gâsca, alune şi fistic, ciocolăţi şi bomboane, prăjituri, păsări, porci, vite, capre şi toate minunile posibile şi în cantităţi aşa de mari că poţi face o nuntă sau cel puţin un Botez! Băutură-i partea cea mai grea. Acolo se vede valoarea gazdei! Nu mai merge berea la pet şi nici ţuica de la ţara. Uischiane şi vinoase scumpe, bere de import, lichioruri al căror nume nu poţi nici să-l silabiseşti. Grijă mare la băutură: dacă sticlele sunt sigilate (mai puţin berea şi vinul) ai pus-o: vor şti ca le-ai luat special pentru ei şi-şi vor da seama că eşti de fapt un sărăntoc care râgâie cu gust de Bucegi la PET! De asemenea ai grijă să ai cel puţin 2 sticle diferite de uischian şi vreo 3 de vin. Lichiorul nu contează: ăla-i pentru femei şi cum ele nu se pricep la d-astea le ajunge un singur fel (da' să fie scump neapărat şi dacă se poate făceţi-vă că aţi uitat să daţi jos eticheta cu preţul).
Belea mare şi pagubă în bugetul familiei o vizită de-asta.
Răzbună-te: săptămâna următoare întoarce-le vizita, da' ai grijă să-i suni cu câteva ore înainte pentru a le da timp să se pregătească.